marți, 13 ianuarie 2015

Alege jucăriile inteligent!







Copilăria este etapa cea mai importantă a vieții. Deja pe durata primilor ani dezvoltându-se principalele capacități socio-psihice și unele fațete distincte ale personalității. Printre acestea am putea enumera maniera de a se relaționa la ceilalți, creativitatea și modul de a rezolva problemele.Toate competențele enumerate pot fi dezvoltate și conturate de jocuri și jucării dacă sunt corect selectate. Nevoia de a se juca este una intrinsecă, înnăscută și încă din primele zile bebelușii se joacă cu tot ce le stă la îndemână: mânuțe, piciorușe, șosetuțe, etc. Jucăriile au fost întotdeauna o formă a copiilor de a-și concentra  energia și a o folosi în procesul de învățare  pentru că obiectivul lor principal este de a invita pe cei mici la a-și concentra atenția la aspecte concrete,  practice, de pildă a clădi cuburi sau a îngriji păpușa.
Acum, când există numeroase oferte de jucării părinții se întreabă cum să cumpere cele mai potrivite jucării pentru dezvoltarea copiilor lor. Răspunsul poate fi complicat, deoarece suntem bombardați de publicitate din toate direcțiile. Adesea se întâmplă ca jucăriile cumpărate să fie nepractice și foarte puțin educative. Important este să nu ne lăsăm impresionați de modă și să analizăm ce dorim să le oferim copiilor noștri.
Importanța jucăriilor în dezvoltarea copilului tău
Ceea ce este important e să știm ce tip de jucării este adecvat fiecărei vârste deoarece în fiecare etapă se dezvoltă diverse capacități care pot fi sprijinite cu resurse potrivite. Astfel este esențial să cunoaștem nevoile unui copil în etapa sa de vârstă pentru a sprijini procesul de învățare.
Mai jos vă prezint un scurt ghid:
·       Bebelușii 0-1 an
Cei mici au nevoie de jucării care să le stimuleze simțurile: văzul, auzul, mirosul, pipăitul și, în final, gustul. Pentru asta se recomandă zornăitoare, mingi, jucării textile, ce dezvoltă capacitatea de a percepe texturi, culori și sunete diferite. Acestea trebuie să fie ușor de prins, de igienizat și să nu dăuneze copilului.
·       Copiii între 1-2 ani
Copiii între 1-2 ani sunt deja mai dezvoltați și încep să fie mai independenți și să exploreze lumea înconjurătoare. Aceștia percep ce se întâmplă în jurul lor și caută să cunoască și să înțeleagă. Pentru asta cele mai potrivite jucării sunt premergătoarele, mergătoare, balansoare tip căluț și jucării ce ajută la observarea relației cauză-efect (cuburi, jucării de baie, jucării interactive, etc)
·       Copiii între 2-5 ani
 Între 2-5 ani copiii încep să fie mai curioși înțelegând din ce în ce mai multe, asfel aceasta fiind  etapa cea mai bună pentru a-i învăța procesele și conceptele de bază și a continua să dezvoltăm abilitățile mentale și sociale. Așadar la această vârstă sunt utile tot felul de jucării care îi vor ajuta în a îmbunătăți deprinderile manuale și percepția mediului : cuburi de construcții, mingi,  jucării ce imită scene din realitate (bucătăria, coaforul, atelierul, etc) Totodată trebuie să dăm importanță activităților in aer liber. Este cea mai potrivită perioadă pentru a pedala,  a construi din pietre, din nisip, a se juca în noroi, a se da pe balansoare și tobogane, etc
·       Copiii între 6-10 ani
Copiii școlari au deja dezvoltate capacitățile și deprinderile de bază care le permit o viitoare învățare așa că ceea ce rămâne de făcut este perfecționarea celor deja deprinse și introducerea unor noi stimuli. Capacitățile psihomotrice sunt foarte avansate astfel putând oferi copiilor articole cu pedale, role sau patine. În plus e foarte important să fim atenți la competențele lor sociale, pentru asta se recomandă jocurile de masă (Nu te supăra frate, Cărarea pierdută, jocul de cărți, Monopoly junior, etc)  și alte jocuri ce presupun interacțiunea cu ceilalți. Bineînțeles nu trebuie neglijate jocurile ce ajută la îmbogățirea cunoștințelor în diverse domenii astronomie, matematica, litere, etc
În concluzie, am putea spune că, fără îndoială, cel mai important lucru este să cunoști nevoile fiecărui copil și să oferi medii și resurse de învățare adecvate dezvoltării sale. Există multe tipuri de jucării și este datoria părinților de a alege, în mod real, ceea ce îi ajută pe copii să se dezvolte, să cunoască lumea în modul cel mai distractiv. Cum am spus și mai devreme, este important să analizăm opțiunile și apoi să alegem.
Logoped CJRAE Mureș:
Roșca Simona-Bianca





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu